Haiducii impozitării

Ultima trăsnaie care le putea trece prin cap politicienilor de la PSD și PRO România este impozitarea progresivă și renunțarea la cota unică de impozitare introdusă în 2005. Nu contează că ea s-a dovedit viabilă și la momentul introducerii a crescut veniturile la buget cu peste 40%. Nici faptul că acest tip de impozit progresiv nu ar ajuta pe nimeni, ba chiar ar lovi în clasa de mijloc, și așa firavă, și în toți cei care se străduiesc să-și mai ia un loc de muncă pentru a se descurca.
Motivul e simplu: dă bine să pari haiduc care ia de la cei bogați și dă apoi la săraci. Nu contează faptul că bogații țării nu au ajuns așa din salariu, ci majoritatea lor din diverse speculații financiare, mai ales imobiliare, pe care nu le-a impozitat atunci nimeni. Nu contează pentru ei faptul că impozitele pe salarii și venit sunt doar 7% din veniturile totale ale statului, iar ponderea impozitului pe salariu e cel mult 3%. Contează să le arătăm celor mulți și săraci că noi vrem să luăm de la bogați și să le dăm lor. Uită, însă, să le spună oamenilor cei de la PSD că în 2018, când au transferat contribuțiile la oameni, au bramburit totul în momentul în care au diminuat de la 16 la 10% impozitul pe venit din salariu, dar le-au crescut contribuțiile, ca să nu le scadă salariul net.
Despre asta nu suflă o vorbă. Cum nu spun nimic despre faptul că România are, poate, cele mai mari taxe pe muncă din UE, iar lucrătorii ajung să lucreze jumătate de an pentru stat. Toți.
Faptul că vor fi descurajați cei ce vor să lucreze mai mult nu pare să conteze pentru amatorii de impozit progresiv. Nici faptul că acest tip de impozit ar stimula munca la negru sau că este o tâmpenie să strici ceva ce funcționează. Sau că ar trebui scăzute taxe pentru a crește numărul locurilor de muncă de care este atâta nevoie.
Personal, văzând astfel de idei năstrușnice și populiste, aș propune introducerea impozitului progresiv pe prostie. Cred că am reuși să reechilibrăm bugetul rapid fără prea mare efort. Măcar atât.

09.07.2020

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.