Greu de convins

Oricât de mult ne-am săturat de tema Covid, nu pot să nu scriu în continuare despre acest subiect. Personal, mă sperie inconștiența unora care ignoră pur și simplu periculozitatea acestui virus, riscându-și nu doar sănătatea lor, dar și pe a celorlalți, care încearcă din răsputeri să respecte minimele reguli de protecție. Știu că sunt mulți factori care au contribuit la acest lucru: de la comunicarea defectuoasă a autorităților pe acest subiect până la campanile susținute de dezinformare din mediul online din care eu nu am reușit să pricep cine are de câștigat. În loc să fie promovați specialiștii, care să explice cât mai accesibil care sunt riscurile și ce-i de făcut, asistăm la un cor populist al politicienilor disperați să mai ciupească un procent două la scorul electoral, neinteresându-i altceva.
Dacă ar fi după mine, aș începe să prezint cazuri reale cu imagini din secțiile de ATI cu pacienți care se luptă efectiv să inspire și care nu mai au oxigen. Cazuri concrete cu persoane perfect sănătoase, fără comorbidități, care au pierdut lupta cu boala. Poate atunci și scepticii ar crede. Sau dacă i-ar auzi pe cei care au trecut prin boală, aflând cât de grea este recuperarea și câte organe ajung să fie date peste cap odată infectați.
Oameni care, la luni de zile după ieșirea din spital, obosesc după o plimbare de un minut sau pe care și vorbitul îi extenuează. Nu cred că vrea cineva să ajungem în situația în care fiecare va avea un cunoscut, vecin sau poate rudă care să moară de acest COVID. Atunci va fi mult prea târziu. De ce oare este nevoie să ne fie teamă, efectiv, pentru a respecta niște lucruri simple? Am uitat cum am respectat cu toții în perioada de urgență recomandările? Chiar este musai să ne bulucim și să nu ne protejăm, de parcă se termină lumea dacă nu ajungem pe litoral? Nu ne ajunge faptul că sute de persoane asimptomatice au plecat pe semnătură din spitale și unii dintre ei, inconștienți, sunt printre noi? Rodul acestor ultime săptămâni îl vom vedea peste vreo săptămână, când cifrele vor exploda, efectiv. Înțeleg că Bucureștiul a depășit Suceava, iar noi ne consolidăm poziția în top 3 cu fiecare zi care trece. Dacă nici când vom depăși cifra de 1000 de infectați pe zi nu vom înțelege să facem, fiecare din noi, câte ceva să încetinim răspândirea bolii, atunci ne merităm soarta. Nu va mai fi nimic de făcut.

20.07.2020

10 august n-a existat?

Dacă nu aș fi fost acolo în 10 august și n-aș fi văzut cu ochii mei desfășurările de forțe, poate aș fi crezut azi că am visat. Dacă n-ar fi apărut sute de filmulețe cu imaginile cutremurătoare în care sute de civili au fost gazați, fugăriți, ba chiar călcați, la propriu, în picioare de veritabile bestii-țestoase, cu numerele acoperite pe căști, ai putea spune că este o poveste inventată. Nu-i cazul. Mărturie stau sutele de plângeri depuse la Parchet de cetățenii agresați, însoțite de certificatele medico-legale aferente.
Doi ani le-au trebuit procurorilor DIICOT să claseze acest dosar și să-i scoată basma curată pe cei care au orchestrat totul în acea zi neagră. Dacă în prima parte a cercetării realizate de către Parchetul Militar reclamanții au fost audiați, după trecerea la DIICOT a dosarului nu a mai fost chemat nimeni. E drept, au clasat doar partea legată de acțiunile contra ordinii constituționale, restul dosarului declinându-l către Parchetul General. Practic, clasarea îi face scăpați pe șefii jandarmilor Șindilă, Cucoș, oamenii care au dat ordine clare în acea zi și în acea seară. Rămân de cercetat jandarmii care au agresat protestatarii. Tot e ceva, ai spune, dacă n-am avea experiențele dosarelor Revoluției și Mineriadei, dosare în care, de 30 de ani, se bate pasul pe loc.
De ce s-ar proceda altfel în acest dosar?
M-aș fi așteptat de la acest dosar să devoaleze autorii reali ai acțiunii care au gândit-o, au orchestrat-o și apoi au pus-o în practică. Sigur că și brutele acelea care au exagerat în intervenție trebuie pedepsite, dar autorii reali meritau din plin condamnări ca și slugoii folosiți să pună în practică scenariul diabolic.
A spune că tot protestatarii au fost de vină și că aceștia au fost cei violenți, mi se pare o fățărnicie fără margini. Sigur că au existat provocatori infiltrați, dar marea masă dintre cei aflați în piață erau oameni civilizați, veniți să protesteze pașnic. Vi-l puteți imagina pe domnul Mihai Șora, lângă care am stat atunci la Girafă, violent la cei 100 de ani ai săi și la felul domniei sale de a fi? Eu nu!

16.07.2020

Locurile fără loc

Faptul că 20 de elevi cu media peste 8, iar un total de 599 nu au prins un loc la un liceu din județul Brașov constituie, probabil, o premieră, situând Brașovul pe primul loc al elevilor rămași pe dinafară. 599 din cei 8.570 elevi care au rămas nerepartizați la nivel național cred că este foarte mult. Dacă la cei 20 poate fi dată vina pe completarea a prea puține opțiuni pe fișa de înscriere, pentru ceilalți, personal, nu găsesc explicația. Spun asta pentru că locurile libere rămase sunt doar 47, dintre care 17 la clase cu predare în limba germană și 30 la clase cu predare în limba maghiară. Presupunând că toți cei 599 ar fi pus numărul recomandat de 15 opțiuni, tot nu ar fi încăput toți absolvenții în cele 47 locuri rămase libere.
Și totuși, unde au dispărut locurile la liceu necesare și pentru acești elevi? Explicația numărului mai mic de locuri prevăzute în oferta educațională pentru liceu decât numărul de participanți în acest an la Evaluarea națională pe mine nu mă lămurește foarte tare. Înțeleg că aceștia pot participa la etapa următoare de repartizare pe locurile rămase disponibile la clasa a IX-a în învățământul profesional și dual, dar oare asta ne dorim?
Știu că liceul nu este pentru toată lumea și susțin necesitatea unui învățământ profesional și dual de calitate, dar tot nu mi se pare firesc să limitezi accesul unor tineri la învățământul liceal pentru că o anume strategie națională din 2016 a stabilit o proporție de 40% pentru locurile în învățământ teoretic, iar 60% pentru cel profesional și tehnic, respectiv tehnologic, profesional și dual. Asta este cel puțin explicația dată de reprezentantul Inspectoratului Școlar. În fapt, 550 locuri la liceu au dispărut. Posibil să fi fost transformate în locuri la școlile profesionale, lucru de care nu a știut nimeni.
Petiția lansată de părinții copiilor rămași fără loc la liceu nu cred că va avea efectul dorit de ei, respectiv de suplimentare a locurilor. Trist este faptul că, din diverse motive, acești copii, poate mulți dintre ei cu potențial, se văd într-o situație extrem de incertă și nu-i exclus ca parte din ei să se piardă cu totul de pe drumul școlar după un astfel de incident. Păcat!

Medicii vor să rămână medici

După aproape patru luni de luptă cu pandemia, corpul medical este la capătul puterilor. Într-o scrisoare deschisă semnată ieri de câțiva medici se cere modificarea noii legi a carantinei considerată nedreaptă. Semnatarii sunt revoltați, pe bună dreptate, de faptul că ei ar trebui să ia decizii privind libertatea și bunurile pacienților, ba chiar și încredințarea copiilor carantinaților instituțiilor de asistență socială, deși ei nu sunt nici „gardieni, nici polițiști, nici magistrați”.
Revolta vine și din faptul că medicii sunt obligați, în baza respectivei legi, să accepte detașarea fără acord oriunde dorește o autoritate a statului, indiferent de opinia sau situația lor.
În timp ce legea protejează pacienții asimptomatici care nu pot fi carantinați fără acordul lor, ba chiar și pacienții cu afecțiuni psihice, medicii nu înțeleg de ce lor li se poate aplica un alt regim, care nu ține cont de drepturile lor cetățenești, regim pe care-l consideră neconstituțional.
Faptul că de atâtea luni Corpul medical ține piept îmbolnăvirilor cu Covid 19, cu eforturi doar de ei știute, nu pare să conteze. Nici adevărul că personalul sanitar a fost singura resursă pe care sistemul sanitar s-a bazat în această perioadă, fiind permanent la datorie și nefăcând pasul înapoi, oricât de greu i-a fost.
Cele 3355 de cadre medicale infectate, raportate de autorități în aproape 4 luni de pandemie, ar trebui, în opinia lor, să însemne ceva. „Ei au putut. Nu au spus „atât s-a putut”, precum Statul Român de 30 de ani încoace.”
Sistemul sanitar din România este cel mai slab din întreaga Uniunea Europeană și supraviețuiește, de 30 de ani, datorită acestor cadre medicale fără să aibă resurse suficiente alocate, fonduri sau legi sanitare.
În toată această perioadă nu s-a construit vreun spital nou, funcțional, din fonduri publice, cu excepția celui din Mioveni, este un alt argument invocat. „Nu s-a putut mai mult! “, au tot auzit. Asta în timp ce ei au trebuit să poată întotdeauna.
Medicii semnatari solicită tuturor celor care reprezintă această profesie, Colegiului Național al Medicilor, sindicatelor reprezentative, luarea unei poziții oficiale, neîntârziat, pe aceste probleme. Ei spun că nu doresc privilegii și vor doar respectarea drepturilor fundamentale ale lor și ale pacienților.
Vor să rămână MEDICI. Personal îi înțeleg și le dau dreptate. Voi?

13.07.2020

Nevoia de reper

Nu știu dacă a mai remarcat și altcineva, dar astăzi parcă erau mai multe măști pe fețele oamenilor. Și pe stradă, ba chiar și-n piață. Și mult mai puțini parcă își ascundeau doar gușa cu ele sau o țineau spânzurată de o ureche. Nu știu care-i motivul, dar nu-i rău, zic eu. Să înceapă oare să reintre frica în oasele oamenilor responsabili văzând creșterea cifrelor alarmante zilnice de infecții și decese? A contribuit oare revenirea cu un mesaj uman a președintelui Johannis, care nu s-a mai războit cu pesedeul și nici nu și-a mai lăudat guvernul și ne-a cerut să nu lăsăm garda jos? Nu cred că poate cuantifica cineva toate acestea. Poate fiecare dintre ele a contribuit un pic. Poate chiar apelul la parlamentarii noștri, rugați să adopte rapid soluții solide.
Nu știu pe unde a bântuit domnul președinte, de aparițiile căruia, zilnice, pe perioada crizei, mă cam săturasem, dar nu-i exclus ca absența sa să fi indus ideea, în capul multora, că nu mai este stare de urgență și totul este ok și nu are sens să ne agităm. Lucru pe care l-au făcut suficient de mulți, mai preocupați în acest moment de terase și concedii, decât de protejat.
Cert este că a reapărut la țanc. Ca un veritabil președinte de care este nevoie în aceste momente.
Oamenii au nevoie de repere într-o lume atât de bulversată, cum este cea în care trăim. Au nevoie să audă previziuni, avertizări poate chiar sugestii, sfaturi sau soluții. Când totul devine un amestec de toate: pasat responsabilitatea, acuzații, incoerențe, ezitări, omul simplu ajunge să privească năuc și să nu mai priceapă nimic. E unul din motivele pentru care m-am reapucat de scris când a început nebunia. Nu pentru că m-aș considera vreun vizionar, dar cred că, pe fondul dezinformării uriașe cu care suntem bombardați zi de zi, mai ales în mediul online, este nevoie și de voci echilibrate care să prezinte puncte de vedere sau opinii consistente, pe lângă informații cât mai brute și mai obiective, care să ajungă, pentru cei care doresc, reper. Eu asta încerc, cel puțin. Sper să și reușesc.

10.07.2020

Haiducii impozitării

Ultima trăsnaie care le putea trece prin cap politicienilor de la PSD și PRO România este impozitarea progresivă și renunțarea la cota unică de impozitare introdusă în 2005. Nu contează că ea s-a dovedit viabilă și la momentul introducerii a crescut veniturile la buget cu peste 40%. Nici faptul că acest tip de impozit progresiv nu ar ajuta pe nimeni, ba chiar ar lovi în clasa de mijloc, și așa firavă, și în toți cei care se străduiesc să-și mai ia un loc de muncă pentru a se descurca.
Motivul e simplu: dă bine să pari haiduc care ia de la cei bogați și dă apoi la săraci. Nu contează faptul că bogații țării nu au ajuns așa din salariu, ci majoritatea lor din diverse speculații financiare, mai ales imobiliare, pe care nu le-a impozitat atunci nimeni. Nu contează pentru ei faptul că impozitele pe salarii și venit sunt doar 7% din veniturile totale ale statului, iar ponderea impozitului pe salariu e cel mult 3%. Contează să le arătăm celor mulți și săraci că noi vrem să luăm de la bogați și să le dăm lor. Uită, însă, să le spună oamenilor cei de la PSD că în 2018, când au transferat contribuțiile la oameni, au bramburit totul în momentul în care au diminuat de la 16 la 10% impozitul pe venit din salariu, dar le-au crescut contribuțiile, ca să nu le scadă salariul net.
Despre asta nu suflă o vorbă. Cum nu spun nimic despre faptul că România are, poate, cele mai mari taxe pe muncă din UE, iar lucrătorii ajung să lucreze jumătate de an pentru stat. Toți.
Faptul că vor fi descurajați cei ce vor să lucreze mai mult nu pare să conteze pentru amatorii de impozit progresiv. Nici faptul că acest tip de impozit ar stimula munca la negru sau că este o tâmpenie să strici ceva ce funcționează. Sau că ar trebui scăzute taxe pentru a crește numărul locurilor de muncă de care este atâta nevoie.
Personal, văzând astfel de idei năstrușnice și populiste, aș propune introducerea impozitului progresiv pe prostie. Cred că am reuși să reechilibrăm bugetul rapid fără prea mare efort. Măcar atât.

09.07.2020

Garanție pentru reciclare

Nu știu câți dintre voi ați trecut în ultimul timp pe lângă un râu umflat de ploi. Pe aproape toate curg de-a valma peturi, sticle, bidoane, pungi, plasticuri spălate de ploi din luncile acestor ape sau, pur și simplu, aruncate de cetățenii nepăsători. Toate acestea curg la vale și ce nu rămâne agățat pe traseu, ajunge în râurile mari, în Dunăre și apoi, la capăt, în Marea Neagră, generând un dezastru ecologic greu de cuantificat.
Pe lângă amenzile usturătoare care ar trebui aplicate fără milă de autorități celor ce-și bat joc efectiv de natură, poluând-o cu tot soiul de gunoaie, ar trebui totodată identificate cauzele fenomenului, iar cetățenii cointeresați să îl stopeze sau frâneze cumva prin aplicarea unor măsuri concrete.
Cu ceva ani în urmă, două colege de presă de la Vaslui puseseră pe roate o afacere de colectare a peturilor de plastic pe care, cu ajutorul unui utilaj asemeni unei mori rudimentare, le transformau în fulgi de plastic care erau ulterior exportați pentru a fi refolosiți ca materie primă, încasând câteva sute de euro la tona livrată. Afacerea mergea foarte bine, existând la acea dată o subvenție de la Ministerul de Mediu pe kilogramul de plastic recuperat în acest mod.
Banii erau suficienți pentru achitarea sumelor cuvenite colectorilor de peturi care aduceau, non-stop, saci uriași plini cu peturi care, în timp, au devenit tot mai greu de găsit. Asta până în ziua în care, în inteligența lor, cei de la Mediu au decis anularea acordării acelei subvenții, moment în care afacerea s-a închis.
Inițiativa de ieri a parlamentarilor USR de introducere a unui sistem de garanție pentru ambalaje reciclabile ar permite angrenarea unui întreg sistem cetățean – mic magazin- supermarket- firmă de colectare- stat. Practic, la fiecare produs care are ambalaj de plastic-metal-sticlă reciclabil s-ar percepe o garanție de 50 de bani -1 leu care ar fi returnată celui care aduce înapoi ambalajele goale la magazin sau la centrele de colectare ce ar urma să fie înființate. Sisteme de acest tip există și funcționează în multe alte țări. Cei ca mine sau mai în vârstă își aduc aminte, cu siguranță, de sticlele pe care le duceam la schimb atunci când cumpăram lapte sau apă minerală. Există și acum aparate de preluare a dozelor goale la diverse supermarketuri, dar cei 5 bani oferiți pe bucată nu sunt deloc motivanți. Poate doar pentru ecologiștii înfocați.
Estimarea de 100.000 de tone de ambalaje care n-ar mai fi aruncate în natură, ci ar fi reciclate este mai mult decât motivantă. Suntem mult prea mulți cei care ne-am săturat de gunoaiele de tot felul și care ne dorim o țară mai curată. Sper ca inițiativa să depășească urgent stadiul de proiect și să fie implementată și poate atunci râurile nu vor mai fi acoperite cu covorașe plutitoare de peturi, iar unii oameni chiar vor face bani ecologizând. Doamne ajută!

08.07.2020

Semnăm ca să semnăm

PSD s-a apucat să strângă prin oraș semnături la corturi amplasate în zone aglomerate. Până aici nimic grav. Își armează activul de partid, dându-le ceva de făcut. Interesant este faptul că strâng semnături pentru majorarea pensiilor începând cu 1 septembrie. Majorare pe care au dat-o tot ei, prin lege, fără să indice de unde va fi finanțată această majorare. Faptul că acum este mai mult ca sigur că nu vor exista bani pentru o creștere a pensiilor cu 40%, cum deja a anunțat ministrul de Finanțe, este însă un bun prilej de a capitaliza politic nemulțumirea oamenilor care și-au pus speranța în această mărire. Atât se și rezolvă cu acest demers. Listele de semnături, oricât de multe ar fi, nu vor produce fondurile necesare majorării și nu vor rezolva, în fapt, problema semnatarilor.
Ce nu înțeleg, dacă tot au organizat acest demers, este de ce se opresc la problema majorării pensiilor. Sunt sigur că și părinții care așteaptă dublarea alocațiilor ar fi bucuroși să semneze o petiție pe acest subiect, chiar dacă și șansele ei ar fi, în acest moment, identice cu a celei demarate deja. Mai rămâne să organizeze cineva o petiție pentru creșterea salariilor la privat. Cu siguranță ar semna și aici mulți, dacă demersul ar avea vreun sens.
Eu aș semna cu drag o petiție care să aibă ca obiect o restructurare masivă a actualului guvern, a administrației, a aparatului de stat supraponderal și ineficient, desființarea și comasarea agențiilor și agențioarelor de tot felul, în fapt sinecuri pentru apropiații celor aflați la putere, finalizarea procedurii de impozitare a pensiilor speciale și alocarea resurselor financiare obținute în acest mod la fondurile necesare creșterii pensiilor și majorării alocațiilor. Până când nu voi vedea o astfel de petiție inițiată și semnată, cu siguranță de mulți cetățeni, mă limitez la a spune că nu-i frumos să profiți de situația grea a seniorilor noștri care, după o viață de muncă și plătit taxe, se chinuie să se descurce din pensii de nimic, iar tu să le vinzi iluzia că dacă vor semna la tine la cort vor avea din septembrie bani mai mulți. E păcat!

07.07.2020

Riscăm cât nu merită

Tot ce mai lipsea în acest moment era această decizie a CCR care spune că nu se poate face carantinarea oamenilor în baza unui ordin de ministru și că este necesară o lege ca măsura să fie constituțională. A lăsa, în acest moment, pacienți infectați cu COVID să dezerteze din spitale și să umble unde vor ei, crește enorm riscul de contagiune într-o perioadă în care și așa numărul cazurilor crește de la o zi la alta. Cele peste 400 cazuri înregistrate zilele acestea ne arată o revenire în forță a pandemiei pe fondul unui comportament tot mai relaxat al cetățenilor din 15 mai încoace și, totodată, simultan cu mutarea atenției politicienilor de la lupta cu pandemia la lupta politică. Oricât ar fi de neplăcută, este nevoie de intervenția fermă a autorităților de controlare a modului în care sunt respectate măsurile în vigoare de limitare a răspândirii bolii. Permiterea de paranghelii cu taraf și sute de persoane într-o astfel de perioadă este o dovadă de inconștiență nu numai din partea organizatorilor, ci și a participanților, precum și a celor care nu intervin imediat pentru stoparea unor astfel de evenimente. Discursurile prin care este pasată responsabilitatea la ceilalți nu ajută pe nimeni și nici nu rezolvă în vreun fel situația.
A ajunge să ai 25 cazuri noi la suta de mii de locuitori în ultimele două săptămâni ar trebui să ne îngrozească pe toți. Și faptul că suntem unul din județele roșii, cu o creștere procentuală de 175% față de numărul cazurilor înregistrate în 15 mai. Asta în timp ce județe din vestul țării înregistrează creșteri de doar 2-9%. Iar creșterile acestea, oricât nu ne-ar plăcea să recunoaștem, depind de modul în care se comportă fiecare dintre noi.
Tare mă tem că, dacă aceste creșteri continuă, vom ajunge iar la vremurile pe care le consideram trecute: de circulație cu declarație și stat forțați în casă. Asta dacă reprezentanții autorităților nu vor avea tăria necesară, dar și susținerea politică de aplicare a unor astfel de măsuri. Măsuri de pe urma cărora vom suferi toți, nu doar inconștienții care se comportă astăzi ca și cum totul ar fi doar o făcătură ieftină, iar virusul nu-i poate atinge.

06.07.2020

Baloane sau programe?

Viața m-a învățat să fiu reticent când aud prea multe promisiuni deodată. Este poate motivul pentru care privesc cu scepticism ambițiosul proiect de relansare a Guvernului. M-am lămurit cu modul în care au gândit schema de ajutorare a firmelor prin IMM Invest sau cum au pus în practică amânarea ratelor la bănci. Până în prezent, după atâtea luni de criză sanitară și economică, singura măsură care a funcționat, și aceea cu sincope, a fost cea a șomajului tehnic. Deși la televizor s-au lăudat cu nenumărate. Am scris încă de la începutul pandemiei că sunt necesare măsuri concrete de sprijinire a angajatorilor care doresc să-și continue activitatea și să-și păstreze angajații. De sprijinire a acestor angajați, măcar cu plata taxelor, pe perioada de criză, cum au făcut alte țări. În van. Nu s-a întâmplat nimic. Mediul de afaceri privat nu a avut de ales. Ca să nu moară, a concediat sau a redus norme. Lucru care nu s-a întâmplat la stat, unde nici măcar șomaj tehnic nu s-a impus, nici măcar celor care n-aveau vreo treabă în acea perioadă. Nemaivorbind de faptul că schema de personal este supraponderală și extrem de costisitoare și ineficientă. Nu s-a tăiat un leu de la ei. Voturile acestor angajați sunt mult prea importante pentru actualii guvernanți.
S-a preferat plata integrală a salariilor lor în condițiile în care era evident că nu au motive să le primească, iar guvernanții se plângeau de lipsa banilor.
E evident că salvarea va veni de la miliardele de euro bani europeni. E evident că este nevoie de investiții majore în infrastructură, școli și spitale. Ce n-am aflat ieri este cum o vor face. Suntem campioni la neaccesare de fonduri europene. Suntem campionii lumii, cred, la birocrație și la complicat dosarele și procedurile de accesare fonduri. Fără o simplificare a acestora și adoptarea unor măsuri simple și ferme de implementare, totul rămâne o mare poveste. Nu știu dacă ei realizează, dar poveștile nu mai prind. Fără măsuri și efecte concrete, care să salveze sute de mii de oameni de la șomaj și de la foame, totul va dispărea ca un balon de săpun, iar oratorii de ieri vor ajunge să se ascundă, ca să nu dea în ei oamenii cu roșii. Sau cu pietre. Eu așa cred.

02.07.2020